Ghiduri › Stil
Stil
Două prenume și un nume de alint: ce pui în semnătură?
Alexandra Maria, căreia toată lumea îi spune Sanda. Ion Gheorghe, care e Gică de când era bebeluș. Dacă ai mai mult de un prenume, semnătura te obligă să alegi: amândouă, doar unul, o inițială sau numele de alint. Îți arătăm când funcționează fiecare variantă.
Cele mai multe sfaturi despre semnătură încep cu „scrie-ți numele”. Doar că mulți dintre noi nu au un singur nume. În certificatul de naștere apar două prenume, acasă ți se spune pe un diminutiv, iar prietenii folosesc cu totul altceva. Prima dată când trebuie să semnezi ceva important, apare brusc întrebarea: care dintre numele mele ajunge pe hârtie? Vestea bună e că nu există un singur răspuns corect, iar o semnătură de obicei nu trebuie să redea literă cu literă numele tău complet din acte. Ce contează e ca forma aleasă să fie a ta, să rămână rapidă de scris și să iasă la fel de fiecare dată. În articolul ăsta trecem prin variante, de la ambele prenume scrise întreg la inițiala celui de-al doilea și la numele de alint, vedem când funcționează bine fiecare în viața de zi cu zi și în situațiile oficiale și îți dăm un test simplu ca să găsești forma care e a ta. Nu e un sfat juridic: acolo unde miza e mare, decid întotdeauna regulile instituției respective.
De ce e asta o întrebare, de fapt?
Dacă ai un singur prenume și așa te strigă toată lumea, rareori te gândești la asta. Pentru toți ceilalți, întrebarea apare aproape mereu. În România, două prenume sunt ceva foarte obișnuit: Ana Maria, Ioana Alexandra, Mihai Andrei. Adesea al doilea e numele unui bunic, al unui naș sau vine dintr-o tradiție de familie. Unii au două sau trei, iar în unele țări o persoană poate purta mai multe prenume în același timp.
Între timp, în viața de zi cu zi trăim adesea sub alt nume. Alexandra devine Sanda, Ecaterina devine Cati, Gheorghe devine Gică, Daniel devine Dani. Unora li se spune pe al doilea prenume pentru că primul era deja „ocupat” în familie. Iar alții au un nume de alint care nu seamănă deloc cu cel oficial.
- Numele din acte. Cel care apare în certificatul de naștere, în actul de identitate și în contracte, împreună cu numele de familie.
- Numele pe care îl folosești. Cum ți se spune la serviciu, la școală, între prieteni. Poate fi primul sau al doilea prenume.
- Numele de alint. Forma scurtată, afectuoasă sau complet diferită pe care o folosesc doar cei mai apropiați.
Semnătura se află undeva între acestea trei. Nu e un mod de a-ți scrie numele, ci un semn care te reprezintă. Asta îți lasă loc de alegere, dar merită să alegi conștient, pentru că ce hotărăști vei scrie ani la rând.
Ce trebuie să conțină o semnătură?
Mulți presupun că semnătura trebuie să redea numele complet din acte. În practică, o bună parte dintre semnături nu sunt mult mai mult decât o majusculă și o linie fluidă, și sunt acceptate fără probleme. De obicei nu contează dacă se poate citi fiecare literă, ci dacă semnul e al tău și dacă seamănă cu cel pe care l-ai dat înainte.
- Recunoașterea. Cineva care ți-a văzut semnătura ar trebui să o recunoască. Pentru asta nu e nevoie de toate numele, dar e nevoie de o formă caracteristică, mereu aceeași.
- Consecvența. Aceeași formă la bancă, la serviciu și când semnezi pentru un colet. Cea mai mare greșeală nu e să alegi numele greșit, ci să alternezi între mai multe.
- Un punct de referință. Semnătura din actele tale și specimenul păstrat de bancă sunt un model cu care sunt comparate semnăturile ulterioare. Are sens să rămâi aproape de el.
Despre cât de lizibilă ar trebui să fie o semnătură am scris într-un articol separat. Aici întrebarea e ce nume îi stă la bază.
Cinci drumuri posibile
Dacă ai un al doilea prenume sau un nume de alint puternic, poți alege cam între cinci direcții. Fiecare poate funcționa și fiecare are prețul ei.
- 1Doar primul prenume și numele de familie. Varianta cea mai des întâlnită și cea mai simplă. Al doilea prenume rămâne pe dinafară, iar semnătura rămâne scurtă și rapidă.
- 2Ambele prenume scrise întreg. Mai completă și mai formală, dar mai lungă. Merge bine cu prenume scurte; cu cele lungi se lungește ușor prea mult.
- 3Primul prenume plus inițiala celui de-al doilea. O inițială mică între prenume și numele de familie. Păstrează al doilea prenume fără să te încetinească.
- 4Numele după care ești cunoscut. Dacă trăiești cu al doilea prenume, acela intră în semnătură, iar primul cel mult ca inițială.
- 5Numele de alint. Personal și prietenos, dar e bine să-l folosești cu grijă în situațiile oficiale.
Numele de familie rămâne în aproape toate variantele, măcar ca inițială. E legătura ta cu familia și e ceea ce caută cele mai multe documente lângă prenumele tău. Ordinea dintre prenume și numele de familie diferă de la o țară la alta; cei mai mulți urmează pur și simplu ordinea în care își scriu numele în viața de zi cu zi.
Întrebarea nu e câte nume ai, ci cu care dintre ele poți semna la fel în fiecare zi.
Două prenume: când le scrii pe amândouă
Să scrii ambele prenume întregi funcționează bine când amândouă sunt scurte, când al doilea prenume contează pentru tine sau când cele două se citesc ca un tot. „Ana Lia Pop” se scrie încă lejer dintr-o singură mișcare. „Alexandra Cristina Constantinescu-Bălănescu” nu: scrisă întreagă devine lentă, iar finalul aproape sigur se destramă.
- Un aspect mai complet, mai formal.
- Te deosebește de persoane cu nume asemănătoare.
- Păstrează semnificația de familie a celui de-al doilea prenume.
- La prenumele scurte, aproape că nu te încetinește.
- Mai lungă, are nevoie de mai mult spațiu.
- Mai multe trăsături, mai greu de scris la fel de fiecare dată.
- Se strivește în căsuțele mici.
- Greu de încăput pe un ecran, cu degetul.
Un reper simplu: numără literele prenumelor și ale numelui de familie. Dacă împreună sunt cam cincisprezece sau mai puține, ambele prenume pot fi încă scrise comod. Dacă sunt mult mai multe, merită să reduci al doilea prenume la o inițială. Nu e o regulă, doar un punct de plecare: decid mâna și tempoul tău.
Al doilea prenume ca inițială
Pentru mulți, asta e calea de mijloc ideală. Al doilea prenume nu dispare, dar nici nu trebuie scris întreg. O inițială mică după primul prenume sau inițialele celor două prenume împletite la început: așa semnătura îți păstrează numele complet și aproape că nu se lungește.
- Unde se pune? De obicei după primul prenume și înaintea numelui de familie: „Alexandra M. Popescu”. În țările unde numele de familie vine primul, poate ajunge și la final.
- Cu punct sau fără? Punctul e mai curat și mai clar, dar e o mișcare în plus. Într-o semnătură rapidă ajunge inițiala cu o trăsătură scurtă de ieșire, atâta timp cât o scrii mereu la fel.
- Cât de mare? Mai mică decât prima majusculă. Dacă are aceeași mărime, ochiul vede două prenume egale, iar centrul de greutate al semnăturii se mută.
- Aceeași înclinare. Inițiala adăugată trebuie să se aplece la fel ca restul semnăturii, altfel pare lipită în ultimul moment.
O altă variantă e să legi inițialele celor două prenume la început, ca o monogramă. Arată deosebit de bine când cele două litere se potrivesc, de pildă A și M sau I și G. Cum desenezi o majusculă pas cu pas îți arătăm în articolul despre majusculă.
Dacă ți se spune pe al doilea prenume
Se întâmplă mai des decât ai crede: cineva e trecut în acte ca Ana Maria, dar de când s-a născut toată lumea îi spune Maria. O semnătură care începe cu un „A” pe care nimeni nu-l asociază cu ea ar fi ciudată. Semnătura poate aparține numelui pe care îl folosești, iar primul prenume apare înaintea lui cel mult ca inițială.
- Pune în centru numele pe care îl folosești. Majuscula lui ar trebui să fie litera mare, scoasă în evidență, pentru că după numele ăsta te cunosc oamenii.
- Primul prenume poate fi o inițială mică. Un „A.” înaintea numelui pe care îl folosești trimite la numele tău complet din acte și te poate ajuta pe documentele oficiale.
- Rămâi aproape de ce ai dat deja. Dacă banca sau actul tău de identitate au deja o anumită formă și vrei să o schimbi, află mai întâi unde ar trebui să înregistrezi schimbarea.
Dacă asta îți dă chef să-ți schimbi semnătura actuală, schimbarea semnăturii îți explică unde sunt păstrate specimenele de semnătură și cum introduci forma nouă.
Numele de alint în semnătură: zi de zi și oficial
Numele de alint e alegerea cea mai personală. O semnătură care începe cu „Sanda” sau „Gică” e prietenoasă, relaxată și adesea mult mai rapidă decât numele complet. Întrebarea e unde o folosești.
- Felicitări, scrisori, cadouri.
- Desene, lucrări proprii, notițe.
- Autografe, dacă se ajunge vreodată acolo.
- Hârtii între prieteni, în familie, în comunitate.
- Contracte, bancă și chestiuni oficiale.
- Câmpul pentru semnătură de pe documente.
- Hârtiile de la angajator sau de la școală.
- Orice situație în care semnătura ta e comparată cu un specimen.
În situațiile oficiale, problema nu e neapărat numele de alint în sine, ci faptul că nu există nicio legătură vizibilă între o semnătură construită pe un nume de alint și numele complet tipărit pe hârtie. Dacă cineva vede o semnătură care începe cu „Gică” deasupra numelui „Ion Gheorghe Marinescu”, e firesc să întrebe. Așa că, dacă numele de alint stă la baza semnăturii tale, ajută să păstrezi în ea măcar numele de familie sau inițiala lui.
Când numele de alint începe cu aceeași literă
Ai noroc dacă numele de alint și numele din acte încep cu aceeași literă: Gabriela și Gabi, Daniel și Dani, Cristina și Cristi. Majuscula e comună, așa că prima parte, cea mai caracteristică, a semnăturii se potrivește ambelor nume. Ce urmează după majusculă poate fi atât de scurt și de fluid încât diferența abia se vede.
Dacă cele două nume încep cu litere diferite, cum ar fi Ecaterina și Cati sau Elisabeta și Veta, nu există un început comun. Atunci e mai curat ca semnătura oficială să pornească de la numele din acte, iar forma cu numele de alint să trăiască separat, doar în situațiile personale.
Alexandra Maria Popescu lucrează într-un birou și de mică toată lumea îi spune Sanda. Ani la rând a avut trei semnături: una care începea cu „Alexandra” pentru bancă, una care începea cu „Sanda” pentru colegi și un „AM” ca o monogramă pentru lista de prezență. Într-o zi, o colegă i-a pus în față două hârtii și a întrebat-o care e a ei. Amândouă erau. De atunci folosește o singură semnătură: un „A” mare, cu buclă, un „M” mic imediat după și numele de familie dintr-un singur avânt. „Sanda” a rămas pentru felicitările de ziua de naștere.
Cum alegi: testul celor zece semnături
Dacă nu te poți hotărî care variantă e a ta, nu decide în minte; decide pe hârtie. Un test simplu îți arată de obicei în câteva minute care formă îi vine firesc mâinii tale.
- 1Notează candidatele. Cel mult trei-patru variante: de pildă ambele prenume, primul prenume cu inițiala celui de-al doilea, numele după care ești cunoscut, numele de alint cu numele de familie.
- 2Fiecare de zece ori. Una sub alta, în tempoul tău obișnuit. Nu le înfrumuseța; scrie-le cum ai scrie la un ghișeu.
- 3Cronometrează-te. Dacă o variantă e mult mai lentă decât celelalte, îți va fi greu să o scrii consecvent în viața de zi cu zi.
- 4Încearc-o într-un spațiu mic. Scrie-o într-un dreptunghi cât banda pentru semnătură de pe un card. Ce rămâne închegat acolo e o candidată bună.
- 5Privește de la o lungime de braț. În care rând sunt cele zece semnături cele mai asemănătoare? Acela e de obicei forma ta.
- 6Întreabă pe cineva. Arată-le unui prieten sau cuiva din familie: care spune el că seamănă cu tine?
Calligra creează pornind de la primul tău prenume și de la numele de familie și lasă pe dinafară al doilea prenume. Dacă vrei să semnezi cu al doilea prenume sau cu numele de alint, scrie-l pur și simplu pe acela ca prenume și poți încerca ce variantă i se potrivește mai bine mâinii tale.
O semnătură, mai multe nume?
Poate te întrebi dacă să folosești o semnătură completă, cu ambele prenume, în locurile oficiale și una mai scurtă în viața de zi cu zi. Poate funcționa dacă cea scurtă e prima parte a celei lungi, nu un alt nume. Dar dacă cele două forme pornesc de la nume diferite, de fapt sunt două semnături separate și se încurcă ușor.
- O semnătură principală. Cea pe care o folosești la bancă, pe acte și pe contracte.
- O formă scurtă. Prima parte a semnăturii principale, pentru inițiale și spații strâmte. Vorbim despre ea în detaliu în articolul despre formele scurte.
- O formă personală, dacă vrei. Varianta cu numele de alint pentru scrisori și cadouri, ținută intenționat separat de cea oficială.
Mai mult de atât devine o povară, nu un ajutor. Cu cât ai mai multe variante, cu atât e mai greu să o scrii consecvent pe fiecare.
Greșeli frecvente și cum le repari
Cea mai mare parte a nesiguranței legate de numele cu care semnezi vine din câteva greșeli care se repetă. Fiecare se poate repara, de obicei cu o decizie conștientă și câteva zile de exersare.
- Alt nume pentru fiecare situație. Primul prenume la bancă, al doilea la serviciu, numele de alint cu prietenii. Soluția: o semnătură principală peste tot și cel mult o formă personală, ținută intenționat separat.
- Prea lungă pentru că are toate numele. Două prenume, un nume de familie dublu, iar finalul se destramă. Soluția: redu al doilea prenume la o inițială și lasă o majusculă puternică să ducă personalitatea.
- Nume de alint pe hârtii oficiale. O semnătură care începe cu „Gică” deasupra numelui „Ion Gheorghe Marinescu”. Soluția: în locurile oficiale, alegerea sigură e o semnătură care pornește de la numele din acte.
- Inițiala adăugată iese în evidență. Mărimea sau înclinarea ei nu se potrivește cu restul. Soluția: mai mică decât prima majusculă și aplecată în aceeași direcție.
- Lipsește numele pe care îl folosești. Toată lumea îți spune Maria, dar semnătura ta începe cu „Ana”. Soluția: scoate în evidență numele pe care îl folosești, iar primul prenume să apară cel mult ca inițială.
Listă de verificare pentru alegerea numelui
Înainte să hotărăști ce nume intră în semnătura ta, treci prin lista asta. Dacă la toate răspunsul e da, ai ales o bază bună.
- 1Reflectă numele cu care trăiești? Majuscula scoasă în evidență e prima literă a numelui pe care îl folosești.
- 2Poate fi legată de numele din acte? Conține măcar numele de familie sau inițiala lui.
- 3Se scrie repede? Nu e vizibil mai lentă decât îți e comod la un ghișeu.
- 4Încape într-un spațiu mic? Rămâne închegată în banda pentru semnătură de pe un card.
- 5Iese la fel de zece ori din zece? La testul celor zece semnături, varianta asta a fost cea mai consecventă.
- 6Ai o formă principală? Semnezi la fel la bancă, pe acte și la serviciu; varianta cu numele de alint trăiește doar în situațiile personale.
Fraza care merită reținută
Semnătura ta nu trebuie să conțină toate numele tale: alege o singură formă construită pe numele după care ești cunoscut, care poate fi legată de numele din acte și pe care o poți scrie la fel în fiecare zi.
Întrebări
Trebuie să-mi pun al doilea prenume în semnătură?
De obicei, nu. O semnătură în general nu trebuie să redea literă cu literă numele complet din acte; multe semnături sunt doar o majusculă și o linie fluidă. Important e să o scrii mereu la fel și să semene cu cea pe care ai dat-o la bancă sau în acte. Dacă nu ești sigur într-o anumită chestiune, întreabă dinainte instituția respectivă.
Pot semna cu numele de alint?
În situațiile personale de zi cu zi, cum ar fi scrisori, felicitări și cadouri, sigur că da. Pe documente oficiale, pe contracte și la bancă, alegerea mai sigură e o semnătură care pornește de la numele din acte sau care conține măcar numele de familie. Așa se vede legătura dintre numele tipărit și semnătură.
Folosesc primul sau al doilea prenume?
Pe cel cu care trăiești. Dacă toată lumea îți spune pe al doilea prenume, majuscula scoasă în evidență a semnăturii poate fi litera acelui prenume, iar primul poate sta înaintea lui ca o inițială mai mică.
Unde se pune inițiala celui de-al doilea prenume?
Cel mai des după primul prenume și înaintea numelui de familie. În țările unde numele de familie vine primul, poate ajunge și la final. Important e să fie mai mică decât prima majusculă și să aibă aceeași înclinare ca restul semnăturii.
Pot avea o semnătură pentru numele din acte și alta pentru numele de alint?
Poți, dar ține-le intenționat separat: forma oficială merge peste tot unde semnătura ta e comparată cu un specimen, forma cu numele de alint doar în situațiile personale. Cu cât ai mai multe forme, cu atât e mai greu să o scrii consecvent pe fiecare.
Dacă schimb numele cu care semnez, trebuie să anunț pe cineva?
Dacă banca ta sau o instituție păstrează un specimen al semnăturii tale, merită să întrebi dinainte dacă trebuie să dai unul nou. Schimbarea semnăturii îți explică pas cu pas unde merită să înregistrezi forma nouă.
Am un nume lung și un al doilea prenume. Ce las deoparte?
Cel mai des, redu al doilea prenume la o inițială și păstrează numele de familie, măcar majuscula lui și o continuare fluidă. O majusculă puternică, bine construită, dă adesea unei semnături lungi mai mult decât o mulțime de litere scrise întreg.
Încearcă cu numele tău
Citește și acestea
Ghiduri
StilCum îți desenezi majuscula: chipul semnăturii tale
Prima literă poartă caracterul, ritmul și cea mai mare parte din ce face semnătura recognoscibilă. Proporție, intrare, bucle, legături și simplificare, pas cu pas.
StilSubliniere, buclă sau coadă? Cum îți închei semnătura
Ultima trăsătură dă tonul semnăturii. Iată cele mai frecvente încheieri, ce transmite fiecare și cum o alegi pe cea care se potrivește numelui tău și locurilor unde semnezi.
StilDiacriticele în semnătură: ă, ș, ț, é, ö, č, ł și celelalte
Un semn diacritic poate fi un punct rătăcit sau unul dintre cele mai frumoase detalii ale semnăturii tale. Când îl adaugi, ce formă îi dai, cum supraviețuiește grabei și ecranelor și ce faci cu literele românești, cehe, slovace, poloneze, turcești sau franțuzești.
